Povestiri cu suflu nou

Au trecut trei luni de când Wade și Ella se așezaseră la Greenhill. Casa prinsese altă respirație: pași tineri pe coridor, râsete pe verandă, discuții care nu se terminau odată cu lumina zilei.

— M-am uitat la turmă, zise Wade ieșind din țarc alături de Boone. Cred că ne trebuie un berbec nou de montă.
— Dacă luăm, să fie de rasă, dădu din cap Boone. Uităm la picioare, la blană, la dinți.
— Vorbesc cu mama, încheie Wade. Și, după oi, ar merge și un taur mai bun la toamnă.

În salonul mic, Scarlett îi asculta cu un zâmbet care i se stinse încet pe buze de seriozitate.

— Da. Berbec acum, taur la toamnă. Greenhill trebuie să urce o treaptă.
— Îl căutăm mâine, spuse Wade.
— Să fie hotărât la mers și curat la dinți, adăugă Scarlett. Restul se repară, voința nu.

La prânz, masa era așezată în salonul mic. Hattie aduse supa, iar Ella, cu șorțul scos și obrajii încă aprinși de la bucătărie, urmărea ochii mamei.

— Supă de pui cu tăiței, zise Scarlett. Și simt… busuioc.
— Un vârf, răspunse Ella, jucăușă.
— Ieri pe pui ai pus cam mult susan. A fost tare bun, dar cam dulce… Hai să încercăm mai mult echilibru în doza surpriză. Și nu te necăji: eu n-am gătit vreodată, e o încântare să văd că tu știi.
— Învăț, zâmbi Ella.
— Viitorul tău soț va fi câștigat prima dată de un curcan în sos de busuioc cu cartofi. Sau de un pui în sos de trufe cu rozmarin.
Ella se făcu toată roșie și râse cu capul plecat.
— Mamă…

Seara, cina se lungi într-o conversație cu gust de poveste. Lămpile ardeau cald, farfuriile goale rămăseseră pe masă.

— Will? întrebă Scarlett.
— A încărcat lemn spre port, spuse Wade. Zice Boone că prinde preț bun la sfârșit de lună.
— Susan?
— Trimite pachete la rude, interveni Ella. Caută stofe pentru iarnă.
— Am un gând, rosti Scarlett liniștit. Se spune că Careen ar vinde partea ei din Tara. O cumpăr eu, ca să fie mai mare partea voastră acolo. O să-i scriu și îi propun zece mii de dolari. Nu-i dă nimeni mai mult.
— Și dacă nu mai vrea să vândă? ridică sprânceana Wade.
— Atunci rămâne așa. Dar eu îi scriu.

Scarlett rupse o bucățică de pâine.

— Și la Tarleton ce mai e nou?
Ella zâmbi ușor, cu un aer vinovat.
— Pe acolo… știi, era un băiat care îmi plăcea. Ne vedeam doar când mergeam cu Sue Ellen în vizită. Cât timp ea bea un ceai cu doamna casei, eu eram plimbată pe la marginea proprietății. Odată… m-a sărutat.
— Era? De ce „era”?
— Pentru că acum are ochi doar pentru domnișoara Hamilton.
— Aia venită din Pennsylvania?
— Da. Nu e soție, are grijă mai mult de Beau.
— La Wilkes?
— Ashley a fost de câteva ori la Savannah, zise Ella încet. S-a întâlnit cu Careen.
Scarlett se opri din mișcare.
— Careen… la Savannah.
— E la o mănăstire acolo. Gura lumii spune că, pentru Ashley, ar renunța la călugărie. Dacă se întâmplă asta, Hamilton rămâne singură.
— Nu chiar, mormăi Ella, cu un mic surâs. Ofițerul care o curta la început a revenit doar ca să-i arate că o iubește. Dacă rămâne fără Ashley, e gata s-o ceară de soție.
Scarlett lăsă firul să curgă o clipă, apoi, cu o strălucire ironică în ochi:
— Când eram domnișoară… vreți să știți câți bărbați întorceau capul după mine?
— Câți? izbucni Ella în râs.
— Toți. Mai puțin cel dorit de mine, răspunse domol, fără să apese pe vorbă. Ajunge cu trecutul. Mâine aveți drum?
— Pe la hotarul de miazăzi, zise Wade. Boone vrea să vadă pajiștile de la marginea domeniului.
— Așa, mai bine aproape, aprobă Scarlett.

Dimineața următoare, pe drumul de țară, Wade își potrivi pașii după Boone.

— În regiune sunt concursuri de cai?
— Sunt.
— Mi-ar plăcea să…
La poartă, Scarlett auzise ultimele cuvinte.
— Nu, Wade. Am pierdut un copil pe cal. Nu mai risc niciodată.
Băiatul coborî privirea, apoi o ridică hotărât.
— Înțeleg. Atunci tir cu arcul. Am auzit că după recoltă e concurs la Charleston.
— Asta da, spuse Scarlett, moale. Archery e altă poveste.

La câteva mile depărtare, pe veranda fermei lui Howard McLean, două pahare ciocneau încet.

— Ferma Wilson s-a vândut, zise McLean.
— Cui? ridică sprânceana Rhett.
— Unei doamne, așa zic oamenii. Nu e de pe aici.
Rhett își culcă zâmbetul într-o parte.
— Atunci să-i meargă. Doamnele au fler.
— Nu vrei s-o vezi?
— Nu sunt vecin curios, răspunse, urcându-se în trăsură. Se opri o clipă pe trepte și privi peste câmp. Dar poate voi fi, dacă se mai vinde vreo fermă pe aici.

După alte zile, dimineața concursului de tir cu arcul, Wade își strânse tolba.

— Ella?
— În salonul mic, îi făcu semn spre ceainic. Mama încă doarme. Noroc!
— Îi spui că plec?
— Îi spun. Adu-mi o poveste de acolo.
— Dacă vin cu o panglică?
— O punem în rama din hol, îl tachină ea.

Pe la prânz, Scarlett și Ella se sfătuiau la masa din salonul mic.

— Pui la cuptor și cartofi la tavă, spuse Scarlett. Salată simplă.
— Pot să pun puțină coajă de lămâie peste pui?
— Poți. Și un praf de piper, atât.
Ella o privi din profil, cu un zâmbet ștrengar.
— Astăzi arăți… grăsuță, dar frumoasă.
Scarlett izbucni în râs. Râsul se sparse într-un oftat scurt; mâna i se duse la burtă.
— Stai. Cred că… începe.

Ella se ridică într-o clipă.

— Mary, te rog, după doctor. Acum, repede. Hattie, apă la fiert, prosoape curate, spirt. Camera mea la parter e pregătită; aduceți tot acolo.
— Da, domnișoară, răspunseră aproape la unison.

În camera Ellei, Scarlett fu așezată cu perne groase la spate.

— E bine aici?
— E bine. Rămâi aproape.
— Sunt aici. Respirăm împreună. Inspirăm… ținem… expirăm. Așa?
— Așa, zâmbi Scarlett, între două valuri.

Doctorul Harris intră cu pași hotărâți, cu geanta de piele la mână.

— Bună ziua, doamnă. Întâi eu și pacienta. Domnișoară, rămâneți aproape.
Își făcu treaba cu calm, cu vorbe puține și sigure.
— Totul merge bine. Apă călduță, nu fierbinte. Pernele puțin mai sus. Respirația asta împreună, foarte bine.

Contracțiile veniră mai dese. Ella îi ștergea fruntea mamei, îi umezea buzele, îi ținea palma.

— Ești minunată, mamă. Încă o dată. Inspirăm… ținem… și împingem când spune domnul doctor.
— Acum, doamnă, rosti Harris, blând dar ferm. Așa… așa.

Holul era plin de șoapte ținute în frâu. Ușa se întredeschise; vocea doctorului se auzi limpede:

— O fetiță sănătoasă.

— A născut! izbucni Hattie din prag, cu bucuria luminându-i fața.

Ella râdea și plângea deodată.

— Mamă, e frumoasă.
Scarlett își strânse copilul la piept.

— Victoria. Și pentru noi… Vicky.

Spre seară, trăsura lui Boone se opri în fața casei. Wade coborî cu arcul la umăr; praful drumului îi colora cizmele.

— Domnule Wade, strigă Hattie din prag, cu șorțul în mâini. A născut!
Băiatul alergă, se opri la ușă și intră încet.

— Mamă…
— Bine ai venit. Uite-o pe sora ta, Victoria.
Wade se apropie cu pași de vârf, cu pălăria strânsă în degete.
— Bun venit, Vicky, șopti, aproape fără glas.

Boone rămase la prag, cu pălăria la piept.

— Să trăiască și să vă bucurați de ea, doamnă.
— Mulțumesc, Boone, zise Scarlett, obosită și fericită.

Ella trase discret draperiile pe jumătate. Hattie lăsă o lampă mică pe masă. Vicky dormea, caldă, cu pumnii strânși ca două frunze.

— E frumos, zise încet Ella. Toate la locul lor.
— În sfârșit, răspunse Scarlett, mângâind obrazul mic. În sfârșit.