Povestiri cu suflu nou

Lumina candelabrelor se răspândea cald peste sala de bal unde magnoliile albe și ghirlandele de iederă atârnau ca o promisiune în așteptare. Muzica, un amestec de valsuri și polci, se revărsă peste râsete și clinchetul paharelor.

Scarlett își făcu apariția fără să grăbească pașii, rochia de catifea verde închis plutind ușor pe podeaua lustruită. Croiala era simplă dar îi scotea în evidență talia și ochii, mai mult decât orice bijuterie purtată vreodată în Atlanta. Colierul subțire de perle și mănușile ivoire completau o imagine rafinată și calculată.

Planul era limpede – să atragă atenția sălii având o frumusețe decentă. Să fie remarcată pentru grație, nu pentru opulență. În Charleston acest tip de eleganță discretă cântărea mai greu decât orice rochie acoperită de paiete. Știa să joace acest rol la perfecțiune – schimbând partenerii de dans cu un zâmbet reținut, amestecat cu priviri care făceau fiecare bărbat să creadă că el este alesul.

Seara curgea perfect. Scarlett era în centrul cercului de bărbați, primea flori, pahare de șampanie și complimente atent dozate. Nu simțea privirea nimănui anume din afara cercului iar asta era neobișnuit pentru ea.

La ușa mare, Rhett intrase târziu, trecând printre grupuri fără să fie remarcat imediat. Ochii i se opriseră asupra ei: râzând, dansând, atinsă de alte mâini dar fără a flirta ostentativ. Se simțea bine. Comandă un pahar de vin. Îl bău încet, apoi ceru încă unul. Și încă două. Gelozia îl înțepa cu fiecare zâmbet pe care ea îl arunca altuia.

Când orchestra schimbă melodia, Rhett păși direct spre ea. Cercul din jurul ei făcu loc ca o mișcare instinctivă.

• -Dansul ăsta e al meu – spuse fără un zâmbet.
• Scarlett îl privi surprinsă ca și cum abia atunci îl vedea.
• – Nu mi-ai cerut…
• – Nu trebuie să-ți cer, replică el, punându-i mâna pe talie.
• Dansul lor era perfect. Pașii curgeau natural dar privirile purtau alt ritm, amintirea altor seri, altor săruturi, altor apropieri. Vunul și șampania îi încălziseră sângele, atingerea lui o făcea să uite sala. Rhett o conducea discret spre marginea încăperii, până când dispărură amândoi printr-o ușă laterală.
• În camera mică, cu miros de săpun și lemn, cuvintele nu-și găsiră locul. Buzele lui o acoperiră într-un sărut adânc, care părea să nu se mai termine. Îi mușcă ușor buza iar cu mâinile îi trase rochia de pe umeri. Catifeaua alunecă iar cămașa subțire se sfâșie sub gestul lui hotărât. ”Încă ești a mea” păreau să spună atingerile lui.
• Corpurile lor se mișcau într-un dublu dans sălbatic, mintea ei fugea spre nopțile din Atlanta, spre râsul lor comun, spre seara în care hotărâseră să o aducă pe Bonnie în viața lor.. OFF, BONNIE.. Poate că acum.. poate din nou… O amețeală plăcută o cuprinse iar când el se desprinse îl chemă înapoi. El cedă și whiskyul din sânge părea că șterge limite. Mâinile lui reîncepură să cerceteze trupul ei, mai fierbinte, mai insistent.
• Se simțea vie, fericită, între brațele lui, ca după o iarnă lungă. Dar el se opri din nou. Se ridică, își aranjă sacoul și spuse, cu o voce joasă, tăioasă:
• – Seducția ta mi-a stârnit un pic gelozia. După cum simți, am băut destul ca să fiu stârnit de jocul tău… dar nu te iubesc! Și nu știu dacă se va mai întâmpla vreodată.
• Nu înțelegea exact la ce se referea. Dragostea sau dorința? îi trecu prin minte.
• – Așadar îți spun din nou ADIO SCARLETT!
• Ușa se închise.
• Rămase nemișcată câteva clipe, bucuria, confuzia și furia amestecându-i-se în vene. Îi trebuiră minute bune să își aranjeze părul și hainele.
• Când reveni în sală ceru un alt pahar de whisky. Combinația cu șampania și vinul o ameți complet. Fețele se amestecau, vocile se topeau una în alta. Într-un moment de luciditate se aplecă și spuse cuiva :
• – Duceți-mă acasă..
• Trei zile rămase retrasă, cu migrene cumplite și amintirea lui Rhett amestecată cu gustul de whisky. În oraș însă, bârfele aveau alt ton
• – Pentru un asemenea bărbat și eu m-aș îmbăta dacă m-ar lăsa singură – chicotea o doamnă la un ceai.
• Dar Scarlett știa adevărul : într-o singură seară, Rhett spulberase din nou armura ei. Pe care o crezuse mai bună de data aceasta.